Please assign a menu to the primary menu location under MENU

Filme și Seriale

Așteptarea a luat sfârșit! Noul sezon din Quantico se anunță incendiar!

Deși nu sunt adepta serialelor, chiar dacă există o listă nesfârșită de seriale cu mare succes, am hotărât acum o lună să încep și eu un serial pe care să îl privesc cu interes.

De la Da`Vici`s Demons, serial ce m-a acaparat cu totul și pe care îl recomand tuturor pasionaților de istorie, mister, supernatural și știință, am trecut la Quntico, cu speranța de a-mi capta atenția măcar pe jumătatea celui precedent.

Primul sezon din Quantico, a fost pe placul meu. Serialul scoate în evidență probleme de actualitate ale lumii și simulează postura în care am putea fi puși în fiecare zi. Pregătirea și programul de instruire al celor ce trebuie să răspundă în fața teroriștilor, este redată în detaliu în acest serial.

Pentru cei ce iubesc serialele cu tentă polițistă, Quantico este alegerea potrivită.

Sezonul doi a început recent și recunosc, l-am așteptat cu sufletul la gură, deoarece finalul primului sezon lasă o mulțime de lucruri interpretabile.

Fosta agentă FBI, Alex Parrish, se pare că este pusă în dificultate atunci când primește propunerea de a face carieră de partea CIA.

Aceasta hotărăște să se alăture celor de la CIA, însă nu pe deplin,lucru ce îl veți afla în primul episod al sezonului doi.

Nu vă pot descoperi cele mai importante momente ale episodului, deoarece cu siguranță nu trebuie să citiți despre episod ci să îl vedeți. Nu vreau să stric misterul, ca atare, veți fi plăcut surprinși de startul sezonului doi.

Vă doresc vizionare plăcută, iar dacă încă nu ați apucat să vedeți acest serial, îl recomand cu toată încrederea.

Leave a Response