Articol publicat în data de 14 octombrie 2017 și are 3.649 vizualizări

Catrice Liquid Liner – Eyeliner Ieftin Și Bun

Cum mereu eu sunt atrasă de partea asta cu review-urile și recomandările, azi vreau să povestesc despre un produs care mi-a atras atenția acum un an și chiar m-a cucerit pe deplin.
Nu știu de ce nu mi-am făcut timp să scriu despre eyeliner-ul de la Catrice, dar cert este că azi mi-am dat seama că am ceva de recomandat cu un raport excelent calitate-preț.
Este greu să găsești un produs ieftin și bun, dar mai există din fericire și astfel de excepții pe piață.

Deci, Catrice Liquid Liner, nuanță de un negru intens (010 Dating Joe Black), este eyeliner-ul meu preferat! Am încercat alte câteva și parcă nu m-au convins să renunț la acesta de la Catrice.
Prețul este undeva în jur de 20 Ron iar eu îl achiziționez mai mereu în dublu exemplar, de la standul cu cosmetice din Cora Lujerului.

Nu am eu cine știe ce mare experiență în make-up, însă cochetez pe cât posibil și perseverez în tainele machiajului, însă nu trebuie să ai ani de experiență să-ți dai seama când un produs este bun.

Ce mi-a atras prima dată atenția? Pensula! Este ușor de trasat linia de tuș cu pensula lui, este o pensulă moale la vârf și ușor de mânuit. Dacă eu care nu mă pricep prea bine la linii drepte reușesc, consider că prin puțin exercițiu reușește aproape oricine.

Rezistența – este un alt punct forte al acestui eyeliner. Nu curge deloc și rezistă foarte bine chiar și peste 10 ore (evident dacă nu ia contact cu apa), cel puțin la mine cam așa a rezistat. Cu siguranță un produs este bun atunci când este rezistent, și chiar nu mă așteptam de la un eyeliner atât de ieftin să fie atât de rezistent.

Produsele Catrice sunt oricum destul de bune pentru prețul lor, însă dintre toate încercate din gama lor de cosmetice, doar eyeliner-ul Liquid Liner m-a făcut să-l recomand cu încredere. Am încercat și alte tipuri de eyeliner de la Catrice, chiar și varianta celui pe care-l prezint azi, dar waterproof, și nu mi se pare prea bun.

Pentru a vă demonstra întocmai cum arată, am să pun un colaj ce conține machiaje simple făcute de mine, pe mine, cu eyeliner-ul acesta de la Catrice.

Sper să vă ajute recomandarea mea, căci pentru cei aproximativ 20 de ron, merită să-l încercați și poate veți rămâne și voi impresionate.
Eu îmi doresc acum eyeliner-ul de la Guerlain, dar are un preț destul de picant (în jur de 200 de ron), așa că încă mă gândesc dacă ar merita investiția, probabil am să mă mai informez și cu siguranță dacă-l voi achiziționa veți afla imediat de pe blog. Stay tuned!

7 Comments

  1. Eu foloseam in trecut eyeliner-ul de la Kalos (costa vreo 7 lei), dar nu l-am mai cumparat pentru ca am vrut ceva mai scump un pic. De atunci am incercat mai multe eyelinere, inclusiv unul Sephora, insa nu mi-au placut la fel de mult. Mica snoaba din mine nu ma lasa parca nici sa ma intorc la Kalos. Asa ca recomandarea ta a picat cam la fix. Noi nu avem Cora in judetul Dambovita, insa o sa caut produsul recomandat de tine cand mai ajung cu treaba prin Bucuresti. Thank you, my lady! :*

    1. Îl găsești îb orice magazin care vinde cosmetice Catrice! În București mi se pare că avem doar unul singur pe lângă mine, dar recent mi-a zis o fată că se poate comanda și online. Mă bucur că te-a ajutat recomandarea mea! Pupici!😘😘

  2. andreea theodora

    Chiar sunt curioasa de el !

    1. Îți recomand cu încredere să-l încerci!:*

  3. Nu am folosit pana acum linere dar am primit cadou un Catrice si pot sa spun ca este superb. 🙂

    1. Având în vedere raportul calitate-preț… e extraordinar! Eu nu folosesc des eyeliner, acum chiar nu mai folosesc deloc deoarce am genuțe 2D, însă atunci când vreau să revin la un eyeliner de încredere, acesta este cu siguranță alesul!

  4. Catrice Hd Liquid Coverage – Review – Marina Adriana

    […] dar tot arunc un ochi, căci poate aduc eyeliner-ul meu preferat, Catrice Liquid Liner (click AICI pentru a citi […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *