Please assign a menu to the primary menu location under MENU

BeautyMake-Up

Metoda mea de curățare a burețelului Beauty Blender

Cum tainele machiajului ne-au deschis apetitul pentru și mai multă cunoaștere în acest domeniu, azi vreau să aduc în discuție, tehnica prin care eu reușesc să-mi curăț burețelul de la Beauty Blender.

Recunosc că pentru aplicarea fondului de ten am folosit mulți ani pensula. Acum două luni mi-am achiziționat din pură curiozitate un burețel Beauty Blender, pentru a-l testa și de ce nu, pentru a-i face un review cu părerea mea sinceră aici pe blog.
Partea ciudată a fost că m-am îndrăgostit de acest burețel de la prima aplicare și am rămas fidelă lui, uitând astfel de clasica pensulă. Nu aș fi crezut vreodată că am să renunț la pensulă în favoarea burețelului ce mi se părea inutil înainte de a-l testa.

Fiindcă am stabilit deja că este una dintre cele mai bune achiziții din ultima perioadă (iar în ultima perioadă am făcut achiziții foarte bune în materie de make-up), a venit și momentul să-l curăț. Cele care-l folosiți… știți probabil că se murdărește foarte repede din cauza fondului de ten și trebuie curățat după fiecare utilizare.

Evident că uneori avem zile destul de pline și nu ne permite timpul să stăm să curățăm și burețelul imediat după utilizare, iar acest lucru face aproape imposibilă curățarea lui mai târziu deoarece fondul de ten se usucă și devine greu de îndepărtat.

Cum reușesc să-l aduc la lumină arătând foarte curat chiar și dacă nu-l curăț după fiecare utilizare? Simplu! Mai jos vă arăt pe pași cum curăț eu burețelul Beauty Blender, și apoi arată aproape ca nou:

1. Luăm un vas, de preferat un pahar sau în cazul meu un borcănel (achiziționat din Pepco) și îl umplem cu apă caldă

2. În vasul cu apă caldă, turnăm o cantitate relativ mică (eu pun cam o linguriță) de detergent de vase Fairy.

3. După ce am pus și detergentul de vase, introduc burețelul și-l las cam 1 oră și jumătate sau chiar două, apoi îl spăl sub jet de apă cu gel de curățare a tenului. La final burețelul arată aproape ca nou, ba chiar am procedat așa și pe mini burețelul Beauty Blender.

Mai jos vă las o poză cu rezultatul final, dar și o poză cu burețelul înainte de toată procedura.

2 Comments

  1. Chiar saptamana trecuta am aruncat un buretel din cauza ca nu-i mai scoteam fata. Nu era original, deci nu m-a durut :)). Dar planuiesc sa-mi iau un Beauty Blender si mi-a prins tare bine materialul tau, acum stiu macar ca nu va trebui sa-mi fac griji din cauza asta. Am avut numai fake-uri din China pana acum + buretei de la alte firme (Avon si H&M Cosmetics), dar vreau sa trec la unul original, ca merit :D. Merci pentru sfatul de curatare! ^_^

    1. O să vezi că e minunat, nu te mai întorci la niciun alt burețel sau la pensulă. Eu inițial am zis că e o porcărie și acum e esențial existenței mele printre produsele de make-up:)). Recomand să îi iei și pe cei mini, dacă folosești concealer, fixează foarte frumos… eu aplic și baza pentru fard cu ei. 😀

Leave a Response