Articol publicat în data de 16 mai 2017 și are 1.224 vizualizări

Papionul – Must-have și stil

Cum nu am mai abordat de ceva vreme subiectul fashion, simțeam nevoia de puțin stil vestimentar pe blog.  Nu, nu vreau să vorbesc despre ce să poarte femeile sezonul acesta și nici ce luăm cu noi în vacanța de vară, azi vorbesc despre fashion la genul masculin.

Cum este prima dată când scriu în interesul bărbaților, m-am gândit să vă dau câteva ponturi utile pentru a purta cu stil un papion, așa înainte de evenimentele ce se apropie.

Este perioada din an plină de evenimente ce impun o ținută elegantă sau casual pe care trebuie s-o accesorizezi corespunzător. Cum bărbații nu beneficiează de prea multe accesorii spre deosebire de noi femeile, papionul reprezintă un accesoriu ce face diferența, uneori chiar este pata de culoare a ținutei sau pur și simplu o sincronizează.

Înainte să stabilim cum poți purta cu stil și eleganță papionul, trebui să-i aflăm originile.

Papionul își are originile în minunata Croație a secolului al XVII-lea, când mercenarii purtau o eșarfă în jurul gâtului pentru a ține cămășile închise. Accesoriul a fost adoptat mai târziu de nobilii francezi primind denumirea de ”cravat” și a devenit popular la începutul secolului al XIX-lea.

Azi papionul este un must-have ce poate salava o ținută dar în același timp, dacă nu este purtat relativ corect, o poate ruina.

Văd tot mai des asortat papionul la rochia partenerei, lucru ce nu vă sfătuiesc să-l mai faceți la vreun posibil eveniment ce impune eleganță. Acest clișeu denotă lipsă de interes, stil și originalitate pentru ținuta pe care o porți. Este bine de știut că nu rochia partenerei face legea ci fizionomia, proporționalitatea dar mai ales personalitatea ta.

Papioanele handmade sunt cele mai potrivite – Lucrate cu atenție și din materiale plăcute la vedere și atingere, papionul lucrat manual face diferența.

Cum banchetul bate la ușă, am să scotocesc adânc prin viziunea mea și am să vă dau câteva ponturi pentru a purta papionul cu stil:

Corect nu este întotdeauna perfect! Ceea ce mă face să vă sfătuiesc să îndrăzniți mai mult decât un papion negru la o cămașă albă. A devenit plictisitor și obositor acest mod de a purta papionul, cred că e cazul să nu fii copia celorlalți și să te diferențiezi măcar printr-o culoare diferită, cel puțin la papion.

Am găsit AICI câteva modele de papioane care au culori și modele mai îndrăznețe. Chiar mi-au atras atenția câteva și am să vă las poze mai jos (procurate direct de pe site):

Papionul Verde – Nu doar pentru că verdele este culoarea mea preferată, dar cred că în combinație cu clasicul costum negru și cămașa albă, prezintă pata de culoare ce te va face diferit și special dar te va scoate și din anonimat.

Nu doar  costumul negru este de preferat, chiar și cămașa verde stins, sacoul gri sau bej, sunt alegeri destul de potrivite cu papionul verde iarbă.

Papionul albastru cu model – Dacă nu vrei să ieși foarte tare în evidență sau să dai pata de culoare ținutei tale, accesorizeaz-o cu un alabstru închis dar cu bulinuțe mici și subtile. Potrivit perfect cu cămașa albă, papionul albastru cu bulinuțe arată fantastic și cu un sacou în nuanțe de bej sau nude.

Papionul cu model vintage –Bărbații cu un aer vintage par mereu mai maturi sau mai siguri pe ei, iar papionul cu model vintage conturează frumos personalitatea masculină. Combinat cu o cămașă clasică de culoare albă sau gri deschis, modelul vintage dă un strop de culoare prin aerul vintage pe care-l emană asupra ținutei.

Sacoul poate veni în culori nude, gri petrol, bej sau clasicul negru, toate acestea se potrivesc perfect papionului cu model vintage.

În concluzie, papionul este specific bărbaților ce vor să dea un aer elegant ținutei, însă este important să țineți cont și de mterialul din care sunt confecționate, pentru a le purta corect în  fiecare anotimp.

Deoarece acum ne aflăm în sezonul de primăvară-vară, papioanele din bumbac sunt cele mai potrivite, iar pentru sezonul toamnă-iarnă, papionul din lână este perfect și în ton cu vremea de afară.

2 Comments

  1. Papionul albastru cu model este minunat ♥

    1. Nu te contrazic deloc! :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *