Please assign a menu to the primary menu location under MENU

Lifestyle

Prea obosiți să mai fim…oameni

Mă gândeam zilele astea de ce se duce la vale ideea de relaxare, de concediu, de prietenie, de iubire, ideea de a fi om dar cu referire la latura aia spirituală, nu ființă socială, adică la partea sufletească, nu la o definiție extrem de științifică a omului.

Ne pierdem ușor, ușor în tot felul de activități care să “dea bine” în societate cum s-ar spune și nu în activități care să “dea bine” sufletului nostru.

tumblr_lxkol2qQOa1qjohs0o1_500

Ne prezentăm la programul impus de alții dar nu ne putem ”prezenta” la timp la programul făcut de noi.

Găsim vinovați peste tot și vedem doar părțile negative, vrem schimbare dar de la cel de lângă noi… practic suntem invizibili în ochii noștrii, serios acum, de exemplu, nu ați observat că atunci când numărăm persoanele dintr-o încăpere, uităm de multe ori să ne punem la socoteală chiar propria persoană?

Nu știu de ce ne dezumanizăm, ne transformăm în lucruri cu o memorie prescrisă.

Unii tind să dea vina pe tehnologie, îmi permit însă să nu fiu de acord cu asta… nu există tehnologie mai evoluată ca omul, nu are cum să ne depășească tehnologia atâta timp cât e creată și îmbunătățită de om.

Ne afundăm ce-i drept în tehnnologie, dar nu ne acaparează cu totul dacă noi nu ne lăsă acaparați. Spre deosebire de orice telefon deștept, noi avem rațiune și începem să o folosim din ce în ce mai puțin.

Îmi place ideea că într-o bună zi ne vom găsi și timpul necesar sfletului nostru, că vom deveni puțin egoiști și ne vom dedica o parte din timp ca să ne regenerăm conștiința.

Știi senzația aia de somn datorită oboselii trupului? Da, de genul acela de oboseală are parte și sufletul, doar că ne avertizază sub o altă formă și antidotul cu siguranță nu e somnul.

Cred că ne pierdem capul în prea multe probleme și amânăm mereu să stăm puțin cu noi înșine sau poate ne este prea teamă de singurătate, încât nu mai vrem să petrecem timp noi cu… noi!

Leave a Response