Please assign a menu to the primary menu location under MENU

Îngrijirea Unghiilor

Review – Ojele Melkior Professional

Am tot vorbit în articolele trecute despre produsele Melkior dar vedetele articolelor erau fardurile. Ei bine azi schimbăm puțin produsul și vă descriu așa cum v-am obișnuit, cu poze și argumente, câteva nuanțe de ojă marca Melkior.

Unghiile mereu au fost punctul meu forte!
Sunt tot mai des întrebată cum reușesc să am așa unghii naturale, cum pot să fac ceva cu ele, și cea mai întâlnită întrebare face referire la ce mănânc de am așa unghii. Sunt o norocoasă deoarece calciul din oganismul meu merge direct în unghii. (Click pe poză pentru zoom)

Tot la subiectul unghiile mele, se încadrează și faptul că le îngrijesc mereu, crema de mâini este nelipsită, baza de unghii este și ea la locul ei (tot de la Melkior), iar pe unghiile mele niciodată nu am avut gel, construcție, acril, semipermanent sau alte chestii ce implică o lampă UV. Merg uneori la salon pentru o manichiură simplă, însă nu foarte des.

Ojele de la Melkior le-am descoperit recent, odată cu  fardurile și alte câteva produse din același brand, pe care sincer vă spun că le ador. (Click pe poză pentru zoom)

De ce prefer ojele de 4,5 ml și nu pe cele de 15 ml? Pentru că mă plictisesc repede de o culoare, îmi place să am diversitate și ador orice recipient cât mai mic pentru a-i face loc cu ușurință prin bagaje, portfard sau gentuță.

Ca să ajungem la ojă, trebuie să vă vorbesc mai întâi despre bază! Trebuie să știți foarte bine ce implică procesul de colorare a unghiilor. Oja nu se aplică direct pe unghie, aceasta trebuie pregătită înainte. Aici intervine baza de unghii, care este de fapt un lac ce protejează unghia de pigmentul puternic al ojei.

Melkior 2 in 1 Base/ Top Coat –Este baza pe care eu o folosesc și pe care o recomand mai departe. Cum se aplică? Degresăm bine unghiile și abia atunci aplicăm un strat de bază protectoare. (Click pe poză pentru zoom)

Așteptăm să se usuce și apoi aplicăm două straturi de ojă. Când oja s-a uscat perfect, mai aplicăm un strat de bază peste și așa oja va rezista frumos pe unghii și fără ca pigmentul intens al ojei să afecteze unghia.

Mi-am achiziționat recent patru oje Melkior de 4,5 ml (am explicat mai sus de ce nu prea mă atrag cele de 15 ml).

Red Star – este prima nuanță, un roșu cu sidef, se vede foarte frumos pe unghie și se potrivește perfect acum de Valentine`s day, de asta am și achiziționat-o. (Click pe poză pentru zoom)

Milano Red – este nuanța clasică de roșu.. o nuanță care nu se va demoda niciodată, care reprezintă mereu stil și atitudine. (Click pe poză pentru zoom)

Sensuel – este nuanța care tinde spre naturalețe, este pentru acele zile când nu vrem să ieșim din tipare și o culoare naturală pe unghii este tot ce ne dorim (Click pe poză pentru zoom).

Ice Touch – este o nuanță metalică cu sidef, potrivită mai mult pentru evenimente dar cu siguranță ieșim din tipare și zilnic cu aceasta. Eu o folosesc pentru diverse modele, asta când am chef să stau să migălesc aproape două ore la manichiură… destul de rar se întâmplă asta. (Click pe poză pentru zoom).

Avantaje:

  • Se aplică pe unghie cu ușurință
  • Pensula este perfectă și ajunge în toate locurile de pe unghie
  • Se usucă destul de repede (eu folosesc un spray de uscare rapidă de la Farmec)
  • Prețul este unul destul de mic pentru oja la 4,5 ml (9,99 lei)

Dezavantaje încă nu am descoperit! Pe unghie rezistă deoarece eu respect toi pașii unei manichiuri perfecte și implic foarte mult baza descrisă mai sus, în acest procedeu.

Mai jos v-am lăsat o poză cu toate naunțele pe care le am!

5 Comments

  1. Uite asa ma corupi tu pe mine :)). Tocmai am notat pe lista pentru cand ajung in Romania sa ma uit si eu la ojele mini de la Melkior (si mie imi plac astea mini din aceleasi considerente mentionate de tine). Si stii ce mai am pe lista aia? Sa testez obligatoriu fardul “Beige Copper”. Tot de la tine il stiu :D. Plus Sephora Lip Cream Lip Stain (nuantele 21 si 23). Desi vin in tara pentru a rezolva niste probleme, ma bucur cand vad ca am de facut si shopping. Nu ca n-as avea ce face cu banii, dar terapia prin shopping la mine chiar functioneaza.

    Te pup si iti multumesc foarte mult pentru recomandari. Eu am un tratament de unghii de la Melkior. Insa pana azi n-am stiut ca gasesc la ei si oje mini. Good to know!

    1. Mă bucur mult că te ajut cu lista de cumpărături, chiar dacă te scap de niște bănuți, atâta timp cât investești în plăcerile tale sunt cheltuiți cu un scop măreț. Sunt sigură că-ți va plăcea foarte mult fardul în acea nuanță dar și mini-oja Melkior! Și pe mine mă relaxează shopping-ul, e cea mai bună terapie, faci sport fizic și te încântă psihic.Te pup! :* :*

  2. Am revenit sa-ti spun ca am fost la Melkior si am lasat cam 100 de lei in magazin ^_^. Mi-am luat 4 farduri si o oja mini. O sa scriu si eu in curand despre ele. N-o sa omit nici faptul ca tu m-ai “corupt” (si iti multumesc pentru asta, pentru ca-s extrem de incantata de produse). ♥

    1. Mă bucur atât de mult că te-am “corupt” deoarece Melkior oferă o calitate foarte bună la un preț rezonabil în timp ce alte branduri au prețuri exagerate la o calitate poate chiar mai proastă! Abia aștept să citesc părerea ta despre pordusele lor, acum că am revenit și eu din pauză! AM luat o pauză de la blog și totul din cauza gripei și evenimentelor! O să fiu cu ochii pe blogul tău! Te pup :-*!

Leave a Response