Please assign a menu to the primary menu location under MENU

Life

Scrisoare către ele…

De ce fosta tinde a crede, că femeia care este acum alături de bărbatul cu care a trăit și ea cândva povești, nu este mai bună sau mai frumoasă?

Încercați să reveniți cu picioarele pe pământ! Bărbații nu vă înlocuiesc pe voi, fostele, ei doar încep alte povești cu personaje diferite.

Ei nu fac totul în ciuda voastră, pentru că femeia pe care o are el acum în dreapta lui, nu este copia ta fidelă, este fix opusul tău!

Bărbații nu vor aceeași femeie cu care nu a mers. De ce ai alege același tip de femeie? Ce nu merge odată, va fi eronat la nesfârșit.

Voi, sunteți singurele care vă creați iluzii false, iar asta vă ține pe loc în timp ce ei își creează viitorul.
Vă place să credeți că ați marcat viața cuiva, e normal, oamenii se simt superiori dacă au fost doriți într-un loc, apoi au plecat cu gândul că au luat totul.

Fiecare om este diferit și frumos în felul lui, nu este vorba de ce are ea și nu ai tu sau invers… este vorba de a face pace cu trecutul. Acceptă faptul că el nu te-a înlocuit, ești doar o filă din povestea vieții lui, iar dacă ea va fi cea care le scrie pe celelalte, până la final, rămâne de văzut!

Tu bucură-te de viață, uită-te în oglindă și admiră-ți frumusețea, nu mai citi în fiecare seară din povestea lor, creează-ți propria poveste și caută cele mai potrivite personaje.

Să trăiești într-un trecut din care nu mai faci parte, este ca și cum ai călători în cele mai frumoase locuri ale lumii, legată la ochi.

2 Comments

Leave a Response